Psihoterapia în tulburarea relațiilor obiectuale

Schimbarea terapeutică a clienţilor cu tulburare a relaţiilor obiectuale rezultă din experienţele reparatorii în cadrul psihoterapiei şi din interpretările clarificatoare.

Melanie Klein susţinea că impulsurile (drive) sunt orientate spre obiect şi că un copil nu poate experienţia libidoul fără un obiect libidinal. Pe de altă parte, ea consideră că agresivitatea este o forţă mai influentă decât libidoul în dezvoltarea copilului. Libidoul şi agresivitatea sunt legate de obiecte specifice. Emoţiile nu sunt considerate manifestări nevrotice ale impulsurilor (aşa cum susţinea Freud), ci sunt trăsături inerente ale impulsurilor însele: libidoul este dragoste, iar agresivitatea este ură.

Două perspective psihanalitice asupra relațiilor obiectuale

Klein spunea că agresivitatea la copil este întruchipată de scopul său de a poseda, controla şi în cele din urmă distruge obiectele din mediul său. Freud formulase conflictul Oedipal ca fiind al dorinţei libidinale faţă de obiectul interzis, în timp ce Klein îl vedea ca luptă pentru putere, posesiune şi distrugere. Ca şi în versiunea Freudiană, un rezultat al luptei este teama de răzbunare. Pentru Freud, aceasta era gelozia pentru posesiunea mamei; pentru Klein este vorba despre mânia tatălui.

Klein susţinea că fantezia este singurul substrat al tuturor proceselor mentale. Ea definea o funcţie inconştientă, înnăscută, a cărui conţinut şi imagini sunt moştenite filogenetic.

Fantezia este primară şi copilul se naşte cu o lume obiectuală dens populată. Percepţiile asupra persoanelor reale sunt distorsionate pentru a se potrivi modelelor din această lume interioară.

Dezvoltarea copilului

Klein a definit stadiile dezvoltării copilului prin „poziţii”, care definesc constelaţiile de fantezie şi emoţii:

Poziţia paranoidă, mai târziu numită paranoid – schizoidă, este prezentă în primele trei luni de viaţă. Copilul îşi organizează  fanteziile în obiecte bune şi obiecte rele. Omogenitatea acestor obiecte determină copilul să fie vulnerabil la abandon şi distrugere, de unde paranoia.

Poziţia depresivă, care apare la finalul primului an de viaţă, în care copilul începe să realizeze că mama rea şi mama bună sunt una şi aceeaşi persoană, dar continuă să creadă în puterile distructive ale propriilor sale impulsuri agresive. Copilul se teme de efectele dorinţelor sale ostile asupra obiectului ataşamentului libidinal.

Poziţia depresivă nu este niciodată rezolvată în întregime, şi viaţa psihologică este o căutare a reparării răului făcut. Complexul lui Oedip devine un vehicul pentru repararea efectelor anxietăţii depresive.

În viziunea Melaniei Klein, ego-ul este un mediu pentru dragoste şi conexiune, id-ul pentru ură şi distrugere, astfel că ambele trebuie să fie prezente încă de la naştere. Pentru Freud, conţinutul central este între impuls (drive) şi realitate, în timp ce pentru Klein este un război între dragoste şi ură.